Aristocratii

“Radu vs Jack” - o relatare usor romantata a one-man show-ului din Glendale Art Cafe, in care Radu a dat gata o sticla de whiskey produsa de compania domnului Daniels.

Experimentul cu spirtoasa a fost unul mai mult decat reusit si mult mai interesant decat ma asteptam. Sunt sigur ca Radu a reusit sa dezamageasca pe cativa, atunci cand, dupa o ora si 40 de minute, inca vorbea coerent si articula idei usor excitante, fara nici o legatura cu materialul obisnuit de scena. Sunt sigur ca acei cativa ar fi vrut sa vada pur si simplu un om beat care se dezonoreaza singur si de care sa rada. Insa au fost nevoiti sa rada cu el.

Pentru cei care nu au avut inspiratia sau informatia sa se prezinte in Glendale in seara mult aclamata a Radului, va pot oferi o transcriere (usor subiectiva ce-i drept) asupra faptelor rusinoase ce s-au petrecut acolo.

Mereu mi-a placut costumul lui Radu atunci cand e in forma de Radu. Pentru ca dl. Isac (pentru prieteni) a avut inspiratia sa se prezinte la tol festiv si sa-si ia in serios rolul de posibil-viitor-pacient al Spitalului Municipal. Cu toate ca stiam despre experienta si vechimea lui in aceasta ruleta ruseasca cu toate cartusele incarcate, nu pot sa zic ca n-am avut dubiile mele. Radu a inceput spectacolul treaz si pe uscat (desi usor mahmur de la repetitii), si a purces in a-si imbiba organismul in Jack Daniels cu usor iz de Red Bull. A vorbit lucruri pe care nu le mai auzisem, desi urcam pe aceasi scena de ceva vreme. DOUA ORE de lucruri pe care nu le mai auzisem. Si pe care lumea din sala a gasit de cuvinta sa le aprobe prin ras si uneori chiar si aplauze.
Spectacolul a durat doua ore jumate pana cand am hotarat impreuna cu Sergiu ca Radu e mai in siguranta jos de pe scena, lucru pe care Radu, avand in vedere procentul ridicat - mai mare decat procentul meu de bani dintr-un spectacol - al alcoolului in sange, l-a interpretat literalmente, intainzandu-se pe podea.

Subiectele atacate de aristocratul moldovean au fost foarte variate insa tratate toate in aceasi maniera acida si critica. Si tot in stilul caracteristic, Radu n-a ezitat sa abordeze membrii ai audientei in speranta de a-i face sa se simta bine (a se citi “prost”). Audienta in fata careia imi scot palaria, ca tot veni vorba, pentru ca au avut anduranta necesara sa-l asculte pana la capat, dorinta sa-i proceseze ideile si bunul simt sa nu-l intrerupa atunci cand, dupa ce sticla se golise mai mult de jumatate, dl. Isac devenise o tinta usoara - oricat de aristocrat si moldovean ai fi, 700ml de Jack in 2 ore iti reduc nivelul de inteligenta la cel al unei pietre. Din Moldova.

Nu vreau ca Radu sa mai bage in el atata alcool, si nu pentru ca poate sa-i fie fatal si astfel trupa Aristocratii sa ramana soferul Toma si mascota de la Michellin, ci pentru ca asta inseamna ca ramane mai putin alcool in Bucuresti pentru fetele pe care am pus eu ochii. Cu toate astea, va atentionez foarte serios ca, in cazul in care o asemenea isprava se va mai pune in scena (si va asigur ca se vrea), acest spectacol nu e de ratat.

Uite ca am mai aparut intr-o revista mumoasa si faimoasa. Daca n-ai auzit de Ambition pana acum, ar trebui sa mai treci pe la facultate, pentru ca revista se distribuie gratuit in facultatile din tara, si numai faptul ca am aparut noi in ea ar fi suficient ca sa o doresti.
Aveti mai jos articolul despre noi (un interviu in fapt), si daca nu intelegeti ce scrie acolo, nu ezitati sa cereti transcrierea.

De asemenea, incepand cu luna asta, comics.cevamarunt.ro va fi prezent in Ambition cu cate un comics pentru fiecare numar. Am atasat si pagina de comics, insa de luna viitoare va trebui sa va gasiti singuri revista.

Multumim mult Irinei Achim, care ne-a gasit, convins, fermecat si publicat.

Un nene extrem de amuzant.
Am pus doar un clip aici, sunt multe pe Youtube cu el, neaparat sa va uitati.

Pentru ca avem mereu probleme cu afisele nefacute la timp, iata aici template-uri pentru afisele Aristocratii, pe care orice organizator le poate lua si completa dupa voia inimii. In cazul in care e nevoie de ceva mai deosebit, oferiti un semn la toma [coada de maimuta] aristocratii [rahat de oaie] ro.

Si ne vedem la ras. Care de fapt sper sa nu prea ne vedem - eu din cauza ca am reflectoarele in ochi, voi ca aveti lacrimi de atata ras.

Note tehnice:
Afisele sunt toate la 150dpi, CMYK, gata de print (atentie ca browserul nu interpreteaza CMYK-ul corect).

Adevaru e ca habar n-avem. Nici unu din noi. Cu siguranta avem momente de ratacire in care ne inchipuim ca suntem singurii din lume care ne puteam gandi la asa ceva, sau care am inteles nu stu care gluma a cuiva, cu toate substraturile ei.
E placut sa intelegi o gluma. E ca atunci cand iti iesea exercitiu la teza la mate. Iti dadea cat i-a dat si Mirelei, si Mirela se pricepea la mate, altfel de ce s-o fi facut dumnezeu asa urata?

Aseara dupa un spectacol bun in Deko, cineva m-a oprit si m-a intrebat:
- Cine v-a spus voua ca vulgaritatea e amuzanta?
- Publicul, am raspuns prompt
- Publicu de asta-seara a fost o exceptie…

N-am nimic cu domnul care a spus lucru asta, e perfect normal sa aiba dreptul la propria lui opinie gresita. Glumesc, desigur. Are dreptate intr-o masura: nu ne-a spus nimeni niciodata ce e amuzant. A trebuit sa descoperim singuri. Am citit carti despre asta, ne-am uitat la filme si documentare despre ras si glume, insa nu e nimeni care sa fi descoperit pana acum formula umorului universal.

Treaba e, domnule nevulgar, ca ce te scarbeste pe tine amuza pe altul si invers. Umorul e pur subiectiv si poate glumele la care ai rade tu pe mine nu m-ar misca de loc.
A nu se intelege ca promovez vulgaritatea. Si mi se pare o tampenie s-o cataloghezi separat. La fel as putea avea ceva pro sau contra glumelor despre vrabiute.

Sunt totusi impotriva vulgaritatii gratuite, la fel cum sunt impotriva umorului fizic gratuit - adica daca zici o gluma la care n-ai punchline si doar injuri, mie nu-mi place. Sigur, o sa se rada, si asta e argumentul tau ca comediant, insa mi-e nu-mi place pentru ca o consider o chestie ieftina, facila, care nu necesita nici un efort.
Ca diferenta, eu am glume la care punchline-ul este o injuratura, insa nu din cauza ca nu mi-a venit alta poanta, ci pur si simplu asa am construit gluma de la inceput.

Dan Chisu a zis o chestie desteapta (o fi zis el mai multe, da una am auzit eu) - omu de pe scena se va autocenzura. Nu trebuie sa i se atraga atentia. Publicul e cel mai aspru critic. Daca injuri mereu si publicului nu-i place, n-o sa poti sa faci multe spectacole asa.

Concluzionand, daca crezi ca e amuzant sa fii vulgar, fii vulgar. Daca crezi ca glumele despre porumbei sunt amuzante, spune d-alea. Publicu isi va exercita dreptul de veto. Iar pentru cei care nu inghit un gen sau altu, nu mai veniti la spectacole. Sincer. Nu vreau oameni nemultumiti in public.
Pentru cine nu m-a vazut pana acum, eu am numai glume despre porumbei care dau muie la vrabiute si vrabiutele isi dau drumu pe veverite si se incleiaza sperma in blana veveritelor si am o bucata de 20 de minute in care joc reactia veveritelor. Aur curat.